Indisciplină la școală

⌚︎ 4 min.

Learning resource

Indisciplină la școală

Această acțiune propune o conceptualizare despre indisciplină în contextul național și sugerează un joc de rol pentru a simula o situație de indisciplină
Propunere de utilizare
Prevenirea radicalizării
Grup ţintă
Elevi vulnerabili ( economic, educațional)
Metodă pedagogică
Simulare
Obiective

Obiective specifice:

  •  Identificarea factorilor care conduc la un comportament indisciplinat;
  •  Dezvoltarea abilităților de analiză a cauzelor și situațiilor care să prevină comportamentul indisciplinat.
Descriere

Statistică națională cu privire la indisciplină [de aplicat în fiecare țară]

În Portugalia, mulți oameni înțeleg indisciplina ca pe "un mic act de indisciplină". Acest lucru înseamnă că, în general, majoritatea acțiunilor indisciplinare înseamnă, de exemplu, când un elev vorbește în timpul orelor, ceea ce poate fi scuzat de lungimea excesivă a orelor.  

Potrivit unui sondaj aplicat directorilor a 45 de școli (35 000 elevi), 8,23% dintre elevi au avut parte de măsuri disciplinare în anul școlar 2015/2016.

Din mostra de 35 000 elevi, s-au luat 2641 măsuri disciplinare în 2014/2015 și 3035 în 2015/2016, atât de corecție, cât și de sancțiune. Cu privire la măsurile de corecție, s-a trecut de la 4,18% la 5,28% și ar putea exista și un ordin de exmatriculare. În cazul măsurilor de sancționare, cifrele oscilează între 1,96% și 2,28%, ceea ce poate duce la suspendare sau transfer de la o școală la alta. În concluzie, în ambele cazuri, se constată o creștere a numărului de sancțiuni. 

Cu privire la această temă, Ministerul Educației a scos în evidență că în anul școlar 2014/2015, au fost stabilite 215 acțiuni disciplinare care au dus la transfer școlar (cea mai gravă măsură de sancțiune), ceea ce reprezintă 0,01% din mai mult de un milion de elevi (sursa: Publico, 2017). Numărul de cazuri de indisciplină crește în orașele mari (Sursa: Expresso, 2017).

 În contextul Sondajului Teaching and Learning International (TALIS), se arată că Portugalia este printre țările în care profesorii spun că își petrec mai mult timp la ore încercând să facă liniște; 15,7% din timpul de la clasă se consumă cu acest lucru, în timp ce media OECD este 13,1%? (Sursa: Publico, 2016). Timpul pe care profesorii îl petrec pentru a menține liniștea la oră, ca și pentru a controla comportamentul indisciplinat, crește pe măsură ce crește mărimea clasei. 

Ca modalități de a lupta împotriva indisciplinii, aceste studii propun 'crearea unui "Sistem de monitorizare computerizată" care să adune datele disciplinare din toate scolile din Portugalia și se sugerează școlilor să adopte aceleași proceduri cu privire la aplicarea măsurilor disciplinare. se încurajează să existe cât mai puțină birocrație posibilă cu privire la Statutul Elevilor, datorită formalităților procedurilor disciplinare' (Sursa: Expresso, 2017). Se sugerează, de asemenea, strategii de reducere a orelor de curs, reducere a mărimii claselor, cursuri de pregătire pentru profesori și personalul non-didactic, astfel încât aceste persoane să poată media situațiile de indisciplină la școală sau să investească într-un model de predare împreună cu un coleg la orele cu probleme comportamentale și în caz de eșec școlar (Sursa: Expresso, 2017).[i]

 

[i] Surse:

a)        Journal Publico, 2017: https://www.publico.pt/2017/02/07/sociedade/noticia/nas-salas-de-aulas-reina-a-pequena-indisciplina-1761074

b)       Journal Expresso, 2017: http://www.dn.pt/sociedade/interior/indisciplina-na-escola-mais-de-206-mil-participacoes-disciplinares-num-ano-5653009.html

c)        Journal Publico 2016: https://www.publico.pt/2016/04/05/sociedade/noticia/problemas-de-comportamento-aumentam-em-turmas-maiores-1728109

 

În al doilea rând, trebuie promovată o dezbatere cu participanții cu privire la următoarele teme din domeniul "indisciplină":

  • Ce este indisciplina, bazat pe experiențele zilnice ale participanților;
  • Statistici cu indisciplina la nivel național;
  • Posibile motive pentru fenomenul de indisciplină;
  • Strategii pentru a scădea nivelul de indisciplină și a preveni oamenii de pericolul marginalizării.

Discuțiile trebuie să fie urmate de un joc de rol, ca o metodă de simulare a unei situații de indisciplină la școală și posibile căi de rezolvare. 

 

Joc de rol:

În timpul pauzei de la școală și înainte de Ora de științe de la clasa a IXa, Tiago l-a acuzat pe Jorge că a furat o pereche de pantofi din vestiarul băieților, care au dispărut în timpul orei de educație fizică. Jorge s-a apărat, spunând că nu el a furat pantofii și că nu este nici o dovadă împotriva lui. Cu toate acestea, în timpul orei de știință, Tiago a spus din nou că Jorge i-a furat pantofii și l-a numit hoț. Jorge, extrem de nervos, a reacționat și l-a agresat fizic pe Tiago în timpul orei. 

Din cauza faptului că nu a fost prima oară când Jorge a fost implicat în situații conflictuale, directorul școlii a stabilit o întâlnire în care a decis ce sancțiune să i se aplice lui Jorge. Următoarele persoane au fost chemate să participe la întâlnire:

  • Atacatorul ? Jorge;
  • Victima ? Tiago;
  • Tutorele (mama) atacatorului;
  • Tutorele (mama) victimei;
  • Directorul școlii;
  • Profesorul de științe;
  • Mediatorul școlar și social;
  • Reprezentantul elevilor de la cele două clase.

Ce observați?  În funcție de numărul de participanți, cei care nu au un rol specific vor fi "observatorii" și vor trebui să facă remarcile finale. În acest scop, două persoane vor fi responsabile cu realizarea procesului verbal al întâlnirii, ca și cu argumentele pro și contra cu privire la decizia finală a cazului. 

Fiecare participant trebuie să joace diferite puncte de vedere cu privire la situație:

  • Directorul școlii: coordonează întâlnirea și acționează pentru a promova reflectarea și participarea tuturor membrilor la întâlnire.   
  • Mediatorul școlar și social: Crede că Jorge trebuie să fie sancționat, dar argumentează că situația trebuie să fie analizată cu atenție pentru a nu fi incorectă. 
  • Reprezentantul elevilor de la clasa celor doi băieți: Crede că Jorge trebuie să fie pedepsit, luând în considerare situația prezentă și alte acțiuni anterioare.
  • Mama lui Jorge: Se simte foarte tristă în legătură cu această situație și își apără fiul, considerând că nu trebuie să fie pedepsit.
  • Mama lui Tiago: Argumentează că Jorge trebuie să fie pedepsit, astfel încât situația să nu se repete cu fiul ei sau cu alte persoane.
  • Profesorul de științe: consideră că Jorge trebuie să primească o sancțiune din cauza comportamentului din clasă. 
  • Decizia finală a cazului trebuie să fie discutată cu toți participanții, incluzându-i pe "observatori".
Resurse umane şi materiale

Scenarii pentru roluri diferite în jocuri de rol.

Unul sau doi facilitatori.

Evaluarea procesului de învăţare

Dezbaterea și evaluarea acesteia ar trebui să conducă la identificarea măsurii în care și cât de profund au fost atinse obiectivele de conștientizare. Profesorii / formatorii trebuie să pună întrebări participanților despre ceea ce au învățat în timpul sesiunii, răspunsurile fiind anonime.

Sugestii de urmărire

Realizarea unui rezumat al discuțiilor despre indisciplină și jocul de rol. 

Type
Modul de conştientizare
Modalitati pedagogice
Dezbatere în clasă
Numar de participanti
15 participanți
Durată
2 ore
Costuri
Niciunul
Creatori
Universidade do Porto
Data creării
Limbajul (limbile) disponibil (e)

English

Romanian

Spanish

Slovenian

French

Portuguese, Portugal

German

Italian

Dutch

Cuvinte cheie
Indiscipline
Marginalisation
Prevenţie
Comportament violent
Exclusion