Teatru Forum pentru toleranța în contexte educaționale

⌚︎ 4 min.

Learning resource

Teatru Forum pentru toleranța în contexte educaționale

Cursanții vor crea un scurt scenariu pentru o piesă de teatru în care vor prezenta un conflict sau o problemă care ar fi putut apărea in grupul lor și vor căuta soluții.
Propunere de utilizare
Prevenirea radicalizării
Grup ţintă
Elevi între 12-18 ani, gimnaziu, liceu, studii vocaționale
Metodă pedagogică
Simulare
Obiective
  • Împuternicirea elevilor, oferindu-le ocazia să-și rezolve singuri problemele.
  • Dezvoltarea capacității de rezolvare a problemelor, imaginându-și alte situații mai bune.
  • Detectarea problemelor din cadrul unui grup, a victimei și a abuzatorului într-o situație. 
  • Pregătirea elevilor pentru a rezolva în mod activ problemele reale din viețile lor și pentru a reacționa la injustiție socială si oprimare. 
Descriere

Teatru Forum are ca obiectiv utilizarea teatrului ca un instrument eficient de înțelegere și căutare a alternativelor pentru problemele sociale și interpersonale. 

Workshop-ul Teatru Forum (120’) este un proces care trebuie dezvoltat în două etape:

  1. Jocuri și activități de încălzire: educatorul ar putea alege câteva activități legate de simțuri, care să permită participanților să se relaxeze și să se axeze pe activitate. Aceste activități vor face participanții să se simtă încrezători în cadrul grupului. Poate fi o scurtă sesiune de relaxare cu muzică ambientală; studenții ramân cu ochii închiși, în timp ce facilitatorul spune o poveste pe care ei trebuie să o recreeze în mintea lor. Participanții pot sta în cerc. 
  2. Scrierea acțiunii: odată ce grupul se axează pe activitate, facilitatorul cere tuturor participanților să împărtășească o experiență a abuzului pe care l-au trăit, identificând atât persoana abuzată, cât și abuzatorul în fiecare situație. Textele vor fi scrise în comun, bazat pe poveștile de viață ale participanților, cum ar fi discriminare, muncă, șomaj, violență...   
  3. Pentru a ajuta în cadrul acestui proces, pot fi puse următoarele întrebări, astfel încât piesa să fie definită în mod adecvat: Ce dorește protagonistul (persoana abuzată) să obțină?Grupul trebuie să definească ce dorește protagonistul astfel încât, mai târziu, să fie identificate problemele cu care se confruntă. “Care este obstacolul care face ca persoana abuzată să nu reușească să își atingă scopul? Toate aceste dificultăți vor fi exprimate de către actori. Care sunt posibilele soluții? Posibilele soluții la problemă trebuie să fie definite înainte ca piesa să fie interpretată pentru a garanta faptul ca publicul să ajungă la concluzii asemănătoare. 
  4. Alegerea actorilor și repetițiile: După ce au fost alese situațiile care vor fi reprezentate, începe spectacolul. Piesa trebuie să fie construită cu ajutorul mediatorului. Actorii sunt selectați astfel încât ei să repete piesele care sunt scrise (este recomandată o saptamână) și ei să joace pentru prima oară.

Spectacolul Teatrului Forum (120’) este împărțit în trei etape:

  1. Încălzirea publicului sau a spectatorilor activi: fiecare sesiune de Teatru Forum începe cu încălzirea spectatorilor. Facilitatorul explică “regulile jocului” (vezi explicația de mai jos) și stimulează participarea. Anumite activități și tehnici de relaxare pot fi implementate.
  2. Interpretarea piesei anti-model: actorii interpretează o piesă, în care este reprezentată o situație non-ideală. Piesa se bazează pe un conflict dintre protagonist(persoana abuzată) și antagonist(abuzatorul). Aceasta este prima reprezentație ca un spectacol convențional în care publicul rămâne pasiv. 
  3. Forum: după ce se încheie prima reprezentație a piesei anti-model, facilitatorul inițiază o discuție cu publicul. În această etapă, piesa este jucată din nou, dar publicul are un rol activ încercând să rezolve problemele identificate care au împiedicat personajul abuzat să își atingă scopul. Acum spectatorii pot opri piesa și participa la ea ca actori. Regulile sunt următoarele:
    1. De fiecare dată când un spectator dorește să participe la piesă trebuie să spună “STOP” și, după aceea, ar trebui să specifice ce personaj vrea să înlocuiască. Spectatorul este acum actor și ceilalți actori ar trebui să improvizeze acțiunea conform a ceea ce spune noul actor. 
    2. În timpul celei de-a doua reprezentații, facilitatorul poate interveni și discuta cu publicul cu privire la cât de fezabile sunt alternativele propuse. 
    3. Publicul va hotărî finalul poveștii.

Facilitatorul ar trebui să respecte câteva reguli:

  • Trebuie să evite să influențeze opinia spectatorilor sau să ajungă la orice concluzie care nu este evidentă.
  • Nu poate decide nimic unilateral; el/ea doar explică regulile, dar trebuie să accepte orice schimbare a regulilor pe care o sugerează publicul.
  • Trebuie să solicite spectatorilor indicații când acțiunea ajunge într-un punct confuz, astfel încât publicul să redirijeze acțiunea.
  • Limbajul corpului facilitatorului este extrem de important. El/ea este un personaj vizibil al jocului(chiar dacă nu joacă). De exemplu, dacă facilitatorul este obosit, publicul va simți același lucru; dimpotrivă, dacă facilitatorul este energic, publicul va fi mai înclinat să participe activ la piesă. 
  • Surse

Tânia Baraúna Teixeira. Tomás Motos Teruel. De Freire a Boal. Pedagogía del Oprimido. Teatro del Oprimido. 2009, Ñaque Editora.

Patricia Brander et al. Compass. Manual for human rights education with young people. 2012 edition.

Resurse umane şi materiale
  • Un facilitator care animă piesa (educator sau formator).
  • Un grup de aproximativ 5 actori și publicul.
  • Scenografie bazată pe: resurse reciclate, haine potrivite pentru fiecare personaj, lumini, aparate muzicale.
  • O cameră goală.
Evaluarea procesului de învăţare

Procesul ar putea fi evaluat verificând următoarele aspecte:

  1. A fost interpretată acțiunea în mod clar, astfel încât publicul să înțeleagă subiectul?
  2. Au intervenit spectatorii în cadrul procesului?
  3. Au ajuns spectatorii la concluzii în cadrul dezbaterii?
Type
Atelier de lucru
Modalitati pedagogice
Colaborare activă
Utilizare în grup
Numar de participanti
10 - 30 participanți
Durată
4 ore
Costuri
Niciunul
Creatori
Escuelas Profesionales Padre Piquer
Data creării
Limbajul (limbile) disponibil (e)

Spaniolă

Engleză

Franceză

Slovenă

Portugheză, Portugalia

Germană

Română

Italiană

Olandeză

Cuvinte cheie
Human Rights Education
Theatre workshop
Teatrul celor oprimaţi
Art
Youth empowerement